Nasucul in vant, ascuns in pletele-i blonde, ii spunea ca totul e in regula. Ca e frumoasa ca marea cand isi macina nisipul. Ca nimic nu-i incetoseaza orizontul atat timp cat il priveste cu ochi mari si inocenti de sirena. Cu cat e mai ireala, cu atat mai de dorit, mai greu de prins, mai usor purtata de rafale din est. Si ce este mai ireal decat simtul artistic? Fluturele pentru care nu exista plasa, valul pe care nu-l poti tine in borcan. Creativitatea se traduce prin Frumos; Frumosul crescand din bulbi de flori rele se numeste tot Frumos. Frumosul transcende in Bine in constiintele astea slabite de cotidian, iar Binele tinde sa ne placa.
Si pentru ca le trantim in aceeasi oala si punem apoi capacul, Binele si Frumosul se uniformizeaza in acea stare de reverie, unde eul e in centru, perfect, de portelan si inconjurat de o suita de ochi plecati. O poarta pe umeri irizati si ii daruiesc in fiecare zi certificatul de zeita; isi apartine numai ei. Ea stie asta si e blanda cand Frumosul nu-si gaseste portretul nicaieri. I-l cauta prin sertare, iar daca-i pierdut iremediabil deseneaza rapid o schita in creion.
Cand e singura isi pune bunatatea pe umeras, langa rochia frumoasa de voal, poate invata ceva una de la alta. Cand e singura nu-i nevoie de mascarada. Stie ca nu-i alegerea ei, e impusa cu litera de lege: Binele-i o alegere primordial convenabila, bomboana de ciocolata pentru a chema Frumosul. Si ea are dulapul plin de bomboane conventionale, cu toate aromele corecte.
Si-si ia tiparele dupa papusa de portelan, le incheaga si le rasuceste, isi umple buzunarele de bomboane si indrazneste sa iasa, presarand coji de ciocolata in urma-i.
Daca nu ma credeti, intrebati-l pe Oscar!
Update: am avut putin timp si i-am facut poza Sarei pentru post :D
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu