Long lost songs

As exams are cutting my time short these days, I'm just gonna post some of the songs that I used to listen to as a child, when deprived of the miracle of the internet, computers and even cassette player. Enjoy!



The link to the official video, as I couldn't embed it: Enigma-Return to innocence.
Lovely, delightful video! I'm so getting an unicorn for a pet...one of these days;just you wait.. Henry Higgins, just you wait! (a milka choco to the one who knows the reference without googling it):P

The Mad Tea Party

Cause nothing makes sense anymore...and that's too pleasant not to uncelebrate it :D



PS: if you ever have the chance, watch the TV version of Alice in Wonderland; they really caught the spirit of the book and it's almost loyal to Lewis Carroll's vision.

ceva frumos

Stii ca imi placi?
Imi place caldura iarna si de tine vara, la mare.
Imi placi cand esti caldut si te rasfir printre degete.
Imi place ca imi radiezi soare albastru si pielea neagra.
Si esti asa cum as fi vrut sa fii. Asa cum te-am visat.
Esti alcatuit cum trebuie, din atatea fire de nisip cat e necesar...
Imi place ca intre tine si ea nu sunt nimic decat vise marine, albastre si verzi. Imi e mai usor sa mi-o inchipui prin tine, sa-i vad chipul prin amintirile tale...o face mai reala.
Eu sunt asa cum ai visat? Sau poate sunt doar o coincidenta intr-un sir de numere prime cu mine si marea pe care nu o pot atinge...nu inca

Părul tău e mai decolorat de soare,
regina mea de negru şi de sare.

Ţărmul s-a rupt de mare şi te-a urmat
ca o umbră, ca un şarpe dezarmat.

Trec fantome ale verii în declin,
corăbiile sufletului meu marin.

SHE WALKS IN BEAUTY

by: George Gordon (Lord) Byron (1788-1824)

HE walks in beauty, like the night

Of cloudless climes and starry skies;

And all that's best of dark and bright

Meet in her aspect and her eyes:

Thus mellow'd to that tender light

Which heaven to gaudy day denies.




One shade the more, one ray the less,

Had half impair'd the nameless grace

Which waves in every raven tress,

Or softly lightens o'er her face;

Where thoughts serenely sweet express

How pure, how dear their dwelling-place.




And on that cheek, and o'er that brow,

So soft, so calm, yet eloquent,

The smiles that win, the tints that glow,

But tell of days in goodness spent,

A mind at peace with all below,

A heart whose love is innocent!

I've been obsessed with that first verse ever since I laid eyes on this poem. Had to post it someday, if only just to read it more... Now... she walks in pyjamas to the bed..

papusi de ciocolata

Nasucul in vant, ascuns in pletele-i blonde, ii spunea ca totul e in regula. Ca e frumoasa ca marea cand isi macina nisipul. Ca nimic nu-i incetoseaza orizontul atat timp cat il priveste cu ochi mari si inocenti de sirena. Cu cat e mai ireala, cu atat mai de dorit, mai greu de prins, mai usor purtata de rafale din est. Si ce este mai ireal decat simtul artistic? Fluturele pentru care nu exista plasa, valul pe care nu-l poti tine in borcan. Creativitatea se traduce prin Frumos; Frumosul crescand din bulbi de flori rele se numeste tot Frumos. Frumosul transcende in Bine in constiintele astea slabite de cotidian, iar Binele tinde sa ne placa.

Si pentru ca le trantim in aceeasi oala si punem apoi capacul, Binele si Frumosul se uniformizeaza in acea stare de reverie, unde eul e in centru, perfect, de portelan si inconjurat de o suita de ochi plecati. O poarta pe umeri irizati si ii daruiesc in fiecare zi certificatul de zeita; isi apartine numai ei. Ea stie asta si e blanda cand Frumosul nu-si gaseste portretul nicaieri. I-l cauta prin sertare, iar daca-i pierdut iremediabil deseneaza rapid o schita in creion.
Cand e singura isi pune bunatatea pe umeras, langa rochia frumoasa de voal, poate invata ceva una de la alta. Cand e singura nu-i nevoie de mascarada. Stie ca nu-i alegerea ei, e impusa cu litera de lege: Binele-i o alegere primordial convenabila, bomboana de ciocolata pentru a chema Frumosul. Si ea are dulapul plin de bomboane conventionale, cu toate aromele corecte.
Si-si ia tiparele dupa papusa de portelan, le incheaga si le rasuceste, isi umple buzunarele de bomboane si indrazneste sa iasa, presarand coji de ciocolata in urma-i.
Daca nu ma credeti, intrebati-l pe Oscar!

Update: am avut putin timp si i-am facut poza Sarei pentru post :D

sleepless in Militari

O zi speciala isi face pregatirile dinainte cu minutiozitate.
Se sta treaz toata noaptea, cu o cana aditionala de cafea la ora 1; cea de la 22:00 are nevoie de companie...
Se doarme apoi 2 ore schingiuite. Trezirea la 5, ora la care isi face aparitia sentimentul ca ai fost stors in masina de spalat impreuna cu niste sarma ghimpata. Sentimentul nu dispare decat doua ore mai tarziu cand realizezi ca de fapt incerci sa te strecori prin gaura cheii si ai ramas intepenit.
Urmeaza taratul pana la examen, inghetatul mainilor, fapt care conduce la incercarea de a scrie cu manusile in maini(colegul de banca rade mai sa cada pe jos)...incercare esuata, vorba profului de mate.
Urmeaza parasirea salii de examen in stare congelata si casanta. Pentru incalzire, caut in jur orice magazinas unde aruncarea banilor pe fereastra poate echivala cu gasirea caldurii interioare...sau exterioare, nu mai conteaza, e prea frig.
Scurt drum spre regie, loc unde ziua mea culmineaza cu o imagine nelalocul ei: un nene care pescuieste la copca in mijlocul Dambovitei. Prinde, prinde?
Apoi, dintr-una in alta (nu mai stiu pt. ca sufar de pierdere de memorie de scurta si lunga durata) ajung sa infiintez asociatia The Hatless People of Africa...may we live long ...and hatfull??!! (I still want da hat :( )
Si se termina cu o bulgareala superba, in timpul careia blestem printre dinti lipsa de vointa a muschilor de a face si ei un sport acolo, macar o genoflexiune pe zi...stubborn bastards!

Imi e somn...inca un episod din The Big Bang Theory...please?!

iar

Tedi iar se uita urat la mine. Stie ca pierd timpul prin buzunare. Mereu fac asa. Apoi il caut vreo luna pana ii gasesc atele desirate pe undeva pe sub pat. E tare aiurea! Dar e o viata, precum invartitul pe loc sau jocul cu jucarii de plus.
Nu te mai uita asa la mine! Voi fi gata cand sunt gata! Stii ca ma joc de-a ghicitul cu timpul si mereu pleaca suparat, ca sa revina mai apoi, spasit si impaciuitor. E rutina noastra; n-am fi noi fara ea!

Unul dupa altul, gandurile se perinda prin caleidoscop...asteptand colorat si rabdator.

so glad to be living in a house

Istoria umanitatii ( pe scurt ... )

1. Femeia nu mai accepta sa locuiasca in copac. Si plange. Barbatul descopera pestera.

2. In pestera e frig. Femeia plange. Barbatul descopera focul.

3. Copii tipa de foame. Femeia plange. Barbatul descopera toporul, arcul si bata si pleaca la vanatoare.

4. Deoarece mamutul se lasa cu greu ucis, Barbatul lipseste prea mult de acasa. Femeia plange. Barbatul incepe sa creasca animale domestice: vaca, oaie, porc, gaina, etc.

5. De la atata carne, Copilul se imbolnaveste de scorbut si beri-beri. Femeia plange. Barbatul descopera agricultura.

6. Femeia s-a saturat de friptura facuta la tepusa cu garnitura de boabe verzi fierte mancata de pe o frunza. Si plange. Barbatul descopera olaritul.

7. In pestera e curent si umezeala si din cauza asta copii racesc, fac pneumonie, etc. Femeia plange. Barbatul construieste mai intai un bordei apoi o casa din lemn si piatra.

8. A venit iarna si e frig. Femeia plange. Barbatul descopera ca pielea si blana animalelor moarte se poate prelucra si confectioneaza haine.

9. Hainele din piele precum si cele din blana put. Femeia plange. Barbatul descopera pe rand hainele din lana (care sunt aspre si zgarie - Femeia plange), hainele din in (care tot aspre sunt - Femeia suspina) si intr-un final hainele de matase (care par a fi multumitoare – Femeia zambeste). Mai tarziu, Barbatul rezolva si problema mirosurilor emanate de pieile si blanurile mentionate mai sus.

10. Diverse treburi lipsite de importanta cum ar fi protectia turmelor de animale si starpirea potentialilor pradatori tin Barbatul departe de casa. Femeia plange. Barbatul domesticeste cainele si pisica.

11. Femeia observa ca seamana prea mult cu semenele ei. Si incepe sa planga. Barbatul inventeaza fardurile si bijuteriile.

12. Femeia se plictiseste de atata stat in casa si vrea sa-si largeasca orizontul. Normal.incepe sa planga. Barbatul inventeaza roata, domesticeste calul si descopera barca pentru ca femeia e fragila si oboseste repede. In plus de asta nimeni n-ar vrea sa o auda iar plangand... peste ani...

.........

n. Femeia simte nevoia de a "evada" din cotidian. Nu are timp, bani sau dispozitia pentru excursii in strainatate, cu prietenele s-ar plictisi, la TV nu e nimic de vazut, afara e vreme urata. Capac peste toate, ca de obicei, Barbatul nu e acasa si oricum nici el n-ar intelege mare lucru. Femeia ar avea asa, un fel de chef de a scrie ceva care sa-i aduca complimentele unor necunoscuti si sa fie o chestie care sa pastreze anonimatul si absolut totul trebuie sa fie sub control si… Pentru a nu stiu cata oara in istorie, Femeia incepe sa planga. Barbatul inventeaza blog-ul.

Morala: Cand femeile plang, umanitatea evolueaza.

Alta morala: Fara femei barbatii ar fi trait si acum in copac.

perfectionism

Cica ni se duc iluziile pe apa sambetei. Daca-s iluzii, cum sa dispara? E o iluzie!

Cainii inca umbla cu covrigi cu susan in coada, si iarna e de vanilie cu un strop de lamaie.

Bucurestiul e o splendoare cand nu-l vezi, iar mie imi place sa merg spre munca, in fiecare zi, cu ochelarii de cal de rigoare.

Am de fiecare data loc in autobuz si daca nu, oameni frumosi ma indeamna sa stau jos, stiind instinctiv ca iarasi ma bat cizmele.

Nu avem cuvantul 'stres' in vocabularul limitat doar la 'multumesc', 'cu ce va pot ajuta?' si 'te rog'. Zambetul din dotare e lipit bine de trasaturi, iar daca nu-l ai la indemana, vezi ca la colt e un dispensor de ranjete automatizate.

...ce bine e!

timpul, spatiul si ce-o mai fi

Ce diferite sunt serile astea doua: atunci eram beata de fericire, ma intoxicai si pianul de rigoare imi cazuse in cap fara sa se lase prea mult asteptat; astazi pianul imi silabiseste pasii terni, dar, ciudat, ma conduc in absolut acelasi loc. Parca lipseste ceva sa-mi masoare unitatile de 'trecut'.

Am construit un mic ceasornic; se regleaza dupa el insusi si cateodata mai nimereste gandurile exacte. E folositor in situatii de stres si ratacire. Il recomand oricui stie sa se invarta in cerc. Numai sa-l tineti in ploaie la fiecare luna curioasa, altfel se faramiteaza in nanosecunde, si se strica.

Ce noroc ca am bunic ceasornicar sa-l repare cand da semne de idei fixiste si ore abatute.

...?

Din cand in cand o iau razna. Si atunci imi agat nebunia in par, o fixez cu clame, si ies la parada. Doar e gratis. Se ranjeste din plin si ochii bulbucati se vand separat de nervii care-i leaga in loc. Se vand clipe de extaz in cutii de alifie. In fata unei masute incropite o Fantine moderna imi ofera panglici in culori.
Suvitele pe care sade impletita clipa mea de razvratire parca stiu ca-i o greseala. Se tot agata de clante, maini straine si alte nimicuri. Doar doar m-oi intoarce sa incui usa dupa mine. Nebunele! Nu stiu oare ca e profan sa te intorci? Ca daca ma uit inapoi, nu voi fi transformata in stana de sare, ci intr-un altceva ce n-are nume la noi? Intr-un soi de ghemotoc de par, fara nebunie si fundite. Nici macar una.
Si uite asa imi las parul sa creasca intr-un fel de Samson, absolvind Delilah-foarfeca de orice crima si intentie.

Pana atunci, imi cumpar panglici mov si astept sa le numesc nebunia.

mi-era dor

Pentru ca imi e dor de ei si de ea. Pentru ca nu vor mai fi la fel, si nici eu nu voi mai fi la fel ca atunci cand ii ascultam primele dati. Si pentru ca unele lucruri devin mai bune cu timpul si cu un pahar de vin langa.

Si imi tot fredoneaza "Over the hills and.."

Sliver

Parca era mereu noapte, desi cateodata afara soarele prajea nemilos pielea trecatorilor. Ne placea sa fie asa; ne perfectionam cu totii in arta camuflajului pe vremea aceea. Abia daca-i vedeam clar prin fumul care ineca ochi si cuvinte. Sau poate era de vina lumina proasta, sau suvitele lor lungi care mai tot timpul cadeau in scrumiera. Se incolaceau pe buricele degetelor trasandu-le miop buze, si ochi, si acele riduri fine de pe frunte. Si ma mai zgariau uneori pe tample, asa, putin, doar cat sa le simti, sa stiu ca sunt acolo si vor atentie. Si cand nu stiam ce sa fac cu mainile, lor le rugam adapost de orice cuprindea fobia mea in acea saptamana. Dar multe alte lucruri s-au tocit o data cu manecile hanoracului negru.

Vedeam numai carbune in fata ochilor si-mi purtam teribilismul ca un stindard si dezechilibrul in buzunar, unde-l lasam sa se zbata. Ce amalgam; de ameteala, muzica, mese murdare patate de vin si conversatii pueril filozofice, copiii boemi si idolii lor de bumbac cu gauri.
Ce curaj aveai fetito! Sa fugi peste mese cand te suparau, sa te zbengui intre cioburi pe ciment, sa te arunci in necunoscut cu ochii rosii si afumati; sa faci echilibristica pe o coarda de chitara clasica, in secret numai a ta.... si a doua zi sa o iei de la capat.
Arunca-ti bocancii negri, grei si tricoul cu Nirvana si fugi....ca pierzi metroul.

bucati, bucatele

Am visat. Trebuia sa fug iar corpul nu ma asculta. Mintea era un val care se rasturna salbatic peste malul pasnic, iar picioarele ramaneau atat de in urma incat nu le mai simteam ca ale mele. Parca ma priveam intr-o reluare data cu incetinitorul. Stiu ca nu-s unica in taraganeala mea. Dar eu o aleg involuntar, din lipsa de judecata si plictiseala. Adrenalina prin vene e ceva nou pentru corpul asta si-l paralizeaza. Si atunci fug si fug si nimic nu ma mai asculta. Nu mai am maini ale mele, degete, buze prin care sa strig. Si-au castigat viata lor si-si proclama statutul independent. Si-mi ramane decat sa-mi cumpar bilet la mascarada asta si sa ma privesc cum sunt impartita in tari si regate.

Obsesii

Un pitic , atat de mic ,
Facea baie , intr-un ibric
Pe sapun a alunecat,
Si piticul s-a-necat.
Vai ,vai , ce pacat
Ca piticul s-a-necat !!

Nu mai am piticii (poate numai pe creier) de jucarie. Ii inecam in baltile ramase dupa ploaie. Pe atunci ma bucuram cand ploua... Astazi n-am unde-mi depozita piticii. Din lipsa de spatiu ii var in ghiozdan si-i plimb alandala. Poate intr-o zi ii voi dona altui nefericit. Domiciliul sa-i fie victima maniei piticesti care se instapaneste la tot pasul. Eu una vreau sa ma vindec si visez la zilele convalescentei: cu ceaiuri, filme vechi si consolari pentru o Alba ca Zapada orfana.

tic-tac

Am irosit o clipa. Nu pot fi iertata.
Timpul e probabil cea mai mare gluma, si totodata cea mai morbida.
Ma trage din cand in cand de maneca. Si reactionez ca orice om normal: imi astup ambele urechi cu mainile si cant "LA LA LA! LA LA LA!" pe o voce cat se poate de falsa.
E imposibil sa nu devii suparacios cand lumea falseaza pentru a-ti acoperi vocea. Poate era un timp cand se simtea generos si oamenii traiau o vreme a lui 'fac ce-mi place, avem timp pentru restul'. Apoi, probabil intr-o zi in care il strangeau pantofii, a decis sa inventeze ceasul. Si nimic n-a mai fost la fel... Acele se invart rapid-rapid si hopa-iar a trecut o zi pe care trebuia sa o valorifici la cel mai inalt nivel, iar tu, tu ce ai facut? ai stat. Tic-tic catre sfarsit. Asa nu mai merge. Trandaveala? Nuuuu! de acum, daca cineva iti da o foaie de hartie si te roaga sa ii spui ce ai facut cu viata ta, tu trebuie sa o umpli. Pana la refuz. Poftim? Dar te simteai implinit si fara atatea puncte pe o foaie? Pff... Vei invata ca tic-tac-ul e totul: tic-abia te-ai trezit pe lume, tac-bye bye now!

Space and fiction

Scrisesem un alt post, dar cum linux-ul meu are ceva cu flash-ul, Firefox a gasit de cuviinta sa se inchida brusc si am pierdut ce scrisesem. So...here's some Tracy Chapman to calm nerves.

There is fiction in the space between
You and reality
You will do and say anything
To make your everyday life
Seem less mundane
There is fiction in the space between
You and me

numai azi

Canuta e rasturnata si zace pe podea. N-o ridica nimeni. Astazi e prea grea. Toarta ii atarna cat zece si simt ca mi s-ar lungi bratele daca as incerca sa o ridic. Astazi mi-e frica de ea. Si de ea si de toti. Ii imping cu gandul mai departe, dar, ei isi joaca nepasatorul joc prin mine. Raman rani pe timpan dupa pasii lor zgrunturosi; zgarieturi pe maini dupa joaca de-a rutina. Pana maine le vindec. Dar astazi as fi vrut sa inteleaga.

Asteptand...

Te astept aici. Nu stau degeaba, incerc sa-mi invat constiinta sa se unduiasca o data cu rotirile sufletelor-lume. Imi place, desi nu-mi iese mereu. Vezi tu...e greu. Trebuie sa fiu foarte foarte atenta si sa nu-mi fuga mintea la perne de puf sau zboruri de avioane. Trebuie sa tot incerc si sa incerc. Incet-incet cred ca o sa ajung sa ma rotesc in aceeasi hora cu ele. Si sunt convinsa ca voi reusi chiar sa nu par aiurea. Imi voi invata pasii si ma voi contopi usor in context. Armonios, jucand o data cu toti ceilalti....va fi frumos. Pana atunci....imi invat pasii disonanti sa nu rasune asa tare cand ma invart in cerc pe aici...o mica repetitie... Cand o sa vii, o sa te invat si pe tine...