Chris Rea si chitarile zburatoare

A fost rock. A fost blues. A fost Chris Rea.

Show-ul a inceput cu un irlandez si a sa chitara acustica. A fost simpaticut dar tot romanul astepta pe cu totul altcineva si am fost bucurosi sa-l vedem facandu-si iesirea dupa cele 4 cantece.
Apoi inimile au inceput sa bata mai tare si pe scena si-au facut aparitia Chris Rea si a sa trupa. Chris, in blugi si tricou, nimic nu-ti spunea ca e gata de show. Pareau ca exerseaza in sufrageria lor de acasa, relaxati si punand seriozitate in muzica lor. Uite ca nu trebuie sa fii o trupa carismatica pentru a fi iubita de public.
Chris Rea nu a comunicat prea mult cu noi, exceptand muzica; ea a compensat din plin. Pentru un artist care isi canta versurile atat de clar, pot spune ca nu am inteles absolut nimic din ceea ce a vorbit, desi mai apoi am intuit ca erau numele cantecelor. Oricum, nimic n-a contat, in afara muzicii. Si ne-a lasat cu gura cascata, inghitind in sec cand mai schimba cate o chitara.
Are un mod de a dansa pe notele de chitara absolut adorabil. Omul pare atat de serios in ceea ce face si mi s-a parut diferit de restul artistilor pe care i-am mai vazut live. Era prins de muzica si nimic altceva. Nu conta ca era in fata a 4000 de oameni sau ca afara ningea ca-n povestile de groaza. Daca e blues...pai blues sa fie.
All in all, l-am adorat, am dansat pe "Let's dance" si am plecat acasa cu un gust dulce-amarui ca nu a durat mai mult.

Zei ciopliti

Oare ce chip au ideile?
Sunt ca noi?
Am ramas tot la stadiul de a ne crea zeii dupa chipul si asemanarea noastra?

Ideile mele au flapper dresses si danseaza Charleston, fumeaza tigarete lungi pana la luna si sunt superficiale ca praful.

Idealurile mele sunt rochii largi, cu flori din tafta la palaria de soare si cu pantofiori de catifea.

Gandurile mele sunt imbracate-n blugi de mana a doua si hanorac rosu si cara o viata in rucsac. Citesc in metrou si lasa semnul de carte aiurea in cartea din ghiozdan. Mereu la alta pagina.

Teribilismul meu poarta dantela si isi innegreste ochii. Teribilismul meu asculta The Cure si vrea visiniu.

Greselile mele..ei bine, ele sunt dezgolite, voluptoase si-si asteapta croitoreasa sa le imbrace vulgar in ziua de maine.

Soarta are o soarta a ei?

Louise Brooks

nu

Inca mai gasesc regrete, ascunse in crapaturile palmelor, acelea care nu trec nici daca folosesti crema. Nu sunt din cele care sa mai doara, le trec superficial in revista si ma minunez de existenta lor.
Probabil erai alcatuita numai din seri si teribilism; probabil crapaturile din palme erau mai adanci decat prezenta ta. Dar eu imi strang palmele cu egoism si le cheltuiesc zgarcit. Si tie nu-ti mai pot oferi niciuna dintre ele... Astazi nu le mai las prada frigului si strangerilor aiurea. Am invatat sa port manusi.

Hedonism

Bewitched+Milkins+coffee+Chris Rea+day off+Sabrina+last night's pasta+watching bad weather while being warm+aroma therapy+laziness

Roundabout

Se tot intorc pentru cate o clipa (intorc capul apoi iar dispar). Poate sunt singurele clipe traite. Le folosesc ca pe ancore cu o barca invartindu-se in cerc. N-au sens pentru nimeni altcineva si rad in sinea mea de nestiinta lor.
E ca atunci cand rasfiri degetele prin apa...nu o poti prinde dar pe mana raman picaturile dorite. Si caruselul lor e la fel; isi ia forta din sfarsituri de cuvinte si colturi de banci.

Clopotul de sticla

Nu stiu prea multe. Niciodata n-am stiut. Am un clopot plathian, cu doua fete, dotat cu obloane si tot ce-i mai trebuie unui clopot pentru a vietui in el. Cand ploua, il intorc cu fata impermeabila spre ei si ii dau chipul umbrelei roz. Altfel il intorc pe dos, ca pe o camasa, si-l fac rochie de vara. Din acelea care supravietuiesc timpului.
E ceva atat de recomfortant in a nu sti. In a-ti arde singur idolii de ceara. E un fel de suficienta incantatoare, unde lucrurile practice nu-si au loc. Ce e prea real suna mereu atat de vulgar, ati observat?

Aici, la mine, cateodata seman cu Greta Garbo in Ninotchka, alteori vreau sa fiu Louise Brooks si sa nu scot o vorba...cine o sa-mi reproseze? poate ecoul; stiti, clopotele au ecou. Alteori ma joc de-a conformismul si ma incanta cand castig; iar uneori ma pierd construind castele din carti de citit. Cand se darama e cel mai frumos: Alice isi pierde ceasul in insule salbatice, unde acesta e mancat de canibali; muschetari pornesc sa optimizeze inconjurul lumii si ajung in Japonii in 79 de zile;iar regele de trefla ameninta cu moartea pe cei care nu reusesc sa ajunga pe luna; un bacovia aiurit adopta corbi vorbitori iar Hyde isi cumpara masti de bal. E putin confuz, nu?

Sunny moment

Today is a good day. And when I have a good day, I suck at writing. So here's a happy songy for all of you having a bad day and wanting to get rid of it as soon as possible. (Sorry if I sound like a radio ad, I know everyone hates those parts between the music). Enjoy the sun...aaa...moon?!