Chris Rea si chitarile zburatoare

A fost rock. A fost blues. A fost Chris Rea.

Show-ul a inceput cu un irlandez si a sa chitara acustica. A fost simpaticut dar tot romanul astepta pe cu totul altcineva si am fost bucurosi sa-l vedem facandu-si iesirea dupa cele 4 cantece.
Apoi inimile au inceput sa bata mai tare si pe scena si-au facut aparitia Chris Rea si a sa trupa. Chris, in blugi si tricou, nimic nu-ti spunea ca e gata de show. Pareau ca exerseaza in sufrageria lor de acasa, relaxati si punand seriozitate in muzica lor. Uite ca nu trebuie sa fii o trupa carismatica pentru a fi iubita de public.
Chris Rea nu a comunicat prea mult cu noi, exceptand muzica; ea a compensat din plin. Pentru un artist care isi canta versurile atat de clar, pot spune ca nu am inteles absolut nimic din ceea ce a vorbit, desi mai apoi am intuit ca erau numele cantecelor. Oricum, nimic n-a contat, in afara muzicii. Si ne-a lasat cu gura cascata, inghitind in sec cand mai schimba cate o chitara.
Are un mod de a dansa pe notele de chitara absolut adorabil. Omul pare atat de serios in ceea ce face si mi s-a parut diferit de restul artistilor pe care i-am mai vazut live. Era prins de muzica si nimic altceva. Nu conta ca era in fata a 4000 de oameni sau ca afara ningea ca-n povestile de groaza. Daca e blues...pai blues sa fie.
All in all, l-am adorat, am dansat pe "Let's dance" si am plecat acasa cu un gust dulce-amarui ca nu a durat mai mult.