Nu stiu prea multe. Niciodata n-am stiut. Am un clopot plathian, cu doua fete, dotat cu obloane si tot ce-i mai trebuie unui clopot pentru a vietui in el. Cand ploua, il intorc cu fata impermeabila spre ei si ii dau chipul umbrelei roz. Altfel il intorc pe dos, ca pe o camasa, si-l fac rochie de vara. Din acelea care supravietuiesc timpului.
E ceva atat de recomfortant in a nu sti. In a-ti arde singur idolii de ceara. E un fel de suficienta incantatoare, unde lucrurile practice nu-si au loc. Ce e prea real suna mereu atat de vulgar, ati observat?
Aici, la mine, cateodata seman cu Greta Garbo in Ninotchka, alteori vreau sa fiu Louise Brooks si sa nu scot o vorba...cine o sa-mi reproseze? poate ecoul; stiti, clopotele au ecou. Alteori ma joc de-a conformismul si ma incanta cand castig; iar uneori ma pierd construind castele din carti de citit. Cand se darama e cel mai frumos: Alice isi pierde ceasul in insule salbatice, unde acesta e mancat de canibali; muschetari pornesc sa optimizeze inconjurul lumii si ajung in Japonii in 79 de zile;iar regele de trefla ameninta cu moartea pe cei care nu reusesc sa ajunga pe luna; un bacovia aiurit adopta corbi vorbitori iar Hyde isi cumpara masti de bal. E putin confuz, nu?
2 comentarii:
Flirting with insanity is delightful. So proud of my little Malkavian daughter. ^.^
:D Thanks.
Insanity is delightful, indeed. But I'm afraid I'm still on probation in what concerns the clan. Promise to do my best ;;)
Trimiteți un comentariu