Se tot intorc pentru cate o clipa (intorc capul apoi iar dispar). Poate sunt singurele clipe traite. Le folosesc ca pe ancore cu o barca invartindu-se in cerc. N-au sens pentru nimeni altcineva si rad in sinea mea de nestiinta lor.
E ca atunci cand rasfiri degetele prin apa...nu o poti prinde dar pe mana raman picaturile dorite. Si caruselul lor e la fel; isi ia forta din sfarsituri de cuvinte si colturi de banci.
