vineri, 26 martie 2010

Inevitable

joi, 25 martie 2010

Neamintirea

Ti-ai pierdut sufletul? Sau sta de atunci ascuns in claia de par..sau poate in ridul din dreptul ochiului, datator de absenta. Poate l-ai varat sub unghie si scrijelesti o tabla divina cand vrei sa te faci prezenta.
Stiu ca vii in vizite inoportune si ma scoti din minti si din cosmaruri... Dar esti aici, si acum stiu sigur ca ne-am cusut palmele una de alta, ca umbra lui Peter Pan, si ca la fel de absurd coexistam in timp si spatiu. Nu pot repara canapele ramase fara stapan...nu am amintiri sa umple goluri din perne...nu stiu sa ma inchid in mine ca intr-o minge.
e mai acut pentru ca ai plecat sau...ai venit?

joi, 18 martie 2010

British accent


And here we are, tickets in pocket (my name spelled wrong, of course) and happy to think that in a few months' time we'll get rotten tomatoes thrown at us in London (I hear romanians are not especially loved in that part of the world), courtesy of a dear friend. But in between tomatoes, I really hope I'll get to take a picture with this guy right here (or one of his colleagues, I don't mind).

miercuri, 17 martie 2010

Iar mi-am pierdut capul


Sunt zilele acelea in care te descompui.... Faci dus de dimineata si...oups! vezi cum un deget a plecat la vale pe scurgere si o blocheaza cauzand o mica inundatie ad-hoc. Sau...mergi grabit in oras si pac, deodata realizezi ca ti-ai pierdut plasuta cu mancare. Cauza? Era atasata de bratul tau care acum a ramas agatat de manerul de la vreo usa...
E frustrant! In primul rand n-am lipici la mine, si nici cea mai vaga idee unde sa gasesc acum...in al doilea rand..parca nu era chiar ok sa te pierzi asa pe strada! Cred ca exista niste reguli care nu permit asta! Sau le-am renegat?
Pana cand trece valul bacovian, ma adun de pe jos si ma rog sa nu-mi pierd vreun picior cand ma calca vreun destept in metrou!

miercuri, 10 martie 2010

dupa paravan

De ce e asa greu/usor sa darami cuvinte?


..............................
.........................
....................

marți, 16 februarie 2010

Chris Rea si chitarile zburatoare



A fost rock. A fost blues. A fost Chris Rea.

Show-ul a inceput cu un irlandez si a sa chitara acustica. A fost simpaticut dar tot romanul astepta pe cu totul altcineva si am fost bucurosi sa-l vedem facandu-si iesirea dupa cele 4 cantece.
Apoi inimile au inceput sa bata mai tare si pe scena si-au facut aparitia Chris Rea si a sa trupa. Chris, in blugi si tricou, nimic nu-ti spunea ca e gata de show. Pareau ca exerseaza in sufrageria lor de acasa, relaxati si punand seriozitate in muzica lor. Uite ca nu trebuie sa fii o trupa carismatica pentru a fi iubita de public.
Chris Rea nu a comunicat prea mult cu noi, exceptand muzica; ea a compensat din plin. Pentru un artist care isi canta versurile atat de clar, pot spune ca nu am inteles absolut nimic din ceea ce a vorbit, desi mai apoi am intuit ca erau numele cantecelor. Oricum, nimic n-a contat, in afara muzicii. Si ne-a lasat cu gura cascata, inghitind in sec cand mai schimba cate o chitara.
Are un mod de a dansa pe notele de chitara absolut adorabil. Omul pare atat de serios in ceea ce face si mi s-a parut diferit de restul artistilor pe care i-am mai vazut live. Era prins de muzica si nimic altceva. Nu conta ca era in fata a 4000 de oameni sau ca afara ningea ca-n povestile de groaza. Daca e blues...pai blues sa fie.
All in all, l-am adorat, am dansat pe "Let's dance" si am plecat acasa cu un gust dulce-amarui ca nu a durat mai mult.

vineri, 12 februarie 2010

Zei ciopliti


Oare ce chip au ideile?
Sunt ca noi?
Am ramas tot la stadiul de a ne crea zeii dupa chipul si asemanarea noastra?

Ideile mele au flapper dresses si danseaza Charleston, fumeaza tigarete lungi pana la luna si sunt superficiale ca praful.

Idealurile mele sunt rochii largi, cu flori din tafta la palaria de soare si cu pantofiori de catifea.

Gandurile mele sunt imbracate-n blugi de mana a doua si hanorac rosu si cara o viata in rucsac. Citesc in metrou si lasa semnul de carte aiurea in cartea din ghiozdan. Mereu la alta pagina.

Teribilismul meu poarta dantela si isi innegreste ochii. Teribilismul meu asculta The Cure si vrea visiniu.

Greselile mele..ei bine, ele sunt dezgolite, voluptoase si-si asteapta croitoreasa sa le imbrace vulgar in ziua de maine.

Soarta are o soarta a ei?

Louise Brooks