so glad to be living in a house

Istoria umanitatii ( pe scurt ... )

1. Femeia nu mai accepta sa locuiasca in copac. Si plange. Barbatul descopera pestera.

2. In pestera e frig. Femeia plange. Barbatul descopera focul.

3. Copii tipa de foame. Femeia plange. Barbatul descopera toporul, arcul si bata si pleaca la vanatoare.

4. Deoarece mamutul se lasa cu greu ucis, Barbatul lipseste prea mult de acasa. Femeia plange. Barbatul incepe sa creasca animale domestice: vaca, oaie, porc, gaina, etc.

5. De la atata carne, Copilul se imbolnaveste de scorbut si beri-beri. Femeia plange. Barbatul descopera agricultura.

6. Femeia s-a saturat de friptura facuta la tepusa cu garnitura de boabe verzi fierte mancata de pe o frunza. Si plange. Barbatul descopera olaritul.

7. In pestera e curent si umezeala si din cauza asta copii racesc, fac pneumonie, etc. Femeia plange. Barbatul construieste mai intai un bordei apoi o casa din lemn si piatra.

8. A venit iarna si e frig. Femeia plange. Barbatul descopera ca pielea si blana animalelor moarte se poate prelucra si confectioneaza haine.

9. Hainele din piele precum si cele din blana put. Femeia plange. Barbatul descopera pe rand hainele din lana (care sunt aspre si zgarie - Femeia plange), hainele din in (care tot aspre sunt - Femeia suspina) si intr-un final hainele de matase (care par a fi multumitoare – Femeia zambeste). Mai tarziu, Barbatul rezolva si problema mirosurilor emanate de pieile si blanurile mentionate mai sus.

10. Diverse treburi lipsite de importanta cum ar fi protectia turmelor de animale si starpirea potentialilor pradatori tin Barbatul departe de casa. Femeia plange. Barbatul domesticeste cainele si pisica.

11. Femeia observa ca seamana prea mult cu semenele ei. Si incepe sa planga. Barbatul inventeaza fardurile si bijuteriile.

12. Femeia se plictiseste de atata stat in casa si vrea sa-si largeasca orizontul. Normal.incepe sa planga. Barbatul inventeaza roata, domesticeste calul si descopera barca pentru ca femeia e fragila si oboseste repede. In plus de asta nimeni n-ar vrea sa o auda iar plangand... peste ani...

.........

n. Femeia simte nevoia de a "evada" din cotidian. Nu are timp, bani sau dispozitia pentru excursii in strainatate, cu prietenele s-ar plictisi, la TV nu e nimic de vazut, afara e vreme urata. Capac peste toate, ca de obicei, Barbatul nu e acasa si oricum nici el n-ar intelege mare lucru. Femeia ar avea asa, un fel de chef de a scrie ceva care sa-i aduca complimentele unor necunoscuti si sa fie o chestie care sa pastreze anonimatul si absolut totul trebuie sa fie sub control si… Pentru a nu stiu cata oara in istorie, Femeia incepe sa planga. Barbatul inventeaza blog-ul.

Morala: Cand femeile plang, umanitatea evolueaza.

Alta morala: Fara femei barbatii ar fi trait si acum in copac.

perfectionism

Cica ni se duc iluziile pe apa sambetei. Daca-s iluzii, cum sa dispara? E o iluzie!

Cainii inca umbla cu covrigi cu susan in coada, si iarna e de vanilie cu un strop de lamaie.

Bucurestiul e o splendoare cand nu-l vezi, iar mie imi place sa merg spre munca, in fiecare zi, cu ochelarii de cal de rigoare.

Am de fiecare data loc in autobuz si daca nu, oameni frumosi ma indeamna sa stau jos, stiind instinctiv ca iarasi ma bat cizmele.

Nu avem cuvantul 'stres' in vocabularul limitat doar la 'multumesc', 'cu ce va pot ajuta?' si 'te rog'. Zambetul din dotare e lipit bine de trasaturi, iar daca nu-l ai la indemana, vezi ca la colt e un dispensor de ranjete automatizate.

...ce bine e!

timpul, spatiul si ce-o mai fi

Ce diferite sunt serile astea doua: atunci eram beata de fericire, ma intoxicai si pianul de rigoare imi cazuse in cap fara sa se lase prea mult asteptat; astazi pianul imi silabiseste pasii terni, dar, ciudat, ma conduc in absolut acelasi loc. Parca lipseste ceva sa-mi masoare unitatile de 'trecut'.

Am construit un mic ceasornic; se regleaza dupa el insusi si cateodata mai nimereste gandurile exacte. E folositor in situatii de stres si ratacire. Il recomand oricui stie sa se invarta in cerc. Numai sa-l tineti in ploaie la fiecare luna curioasa, altfel se faramiteaza in nanosecunde, si se strica.

Ce noroc ca am bunic ceasornicar sa-l repare cand da semne de idei fixiste si ore abatute.

...?

Din cand in cand o iau razna. Si atunci imi agat nebunia in par, o fixez cu clame, si ies la parada. Doar e gratis. Se ranjeste din plin si ochii bulbucati se vand separat de nervii care-i leaga in loc. Se vand clipe de extaz in cutii de alifie. In fata unei masute incropite o Fantine moderna imi ofera panglici in culori.
Suvitele pe care sade impletita clipa mea de razvratire parca stiu ca-i o greseala. Se tot agata de clante, maini straine si alte nimicuri. Doar doar m-oi intoarce sa incui usa dupa mine. Nebunele! Nu stiu oare ca e profan sa te intorci? Ca daca ma uit inapoi, nu voi fi transformata in stana de sare, ci intr-un altceva ce n-are nume la noi? Intr-un soi de ghemotoc de par, fara nebunie si fundite. Nici macar una.
Si uite asa imi las parul sa creasca intr-un fel de Samson, absolvind Delilah-foarfeca de orice crima si intentie.

Pana atunci, imi cumpar panglici mov si astept sa le numesc nebunia.

mi-era dor

Pentru ca imi e dor de ei si de ea. Pentru ca nu vor mai fi la fel, si nici eu nu voi mai fi la fel ca atunci cand ii ascultam primele dati. Si pentru ca unele lucruri devin mai bune cu timpul si cu un pahar de vin langa.

Si imi tot fredoneaza "Over the hills and.."

Sliver

Parca era mereu noapte, desi cateodata afara soarele prajea nemilos pielea trecatorilor. Ne placea sa fie asa; ne perfectionam cu totii in arta camuflajului pe vremea aceea. Abia daca-i vedeam clar prin fumul care ineca ochi si cuvinte. Sau poate era de vina lumina proasta, sau suvitele lor lungi care mai tot timpul cadeau in scrumiera. Se incolaceau pe buricele degetelor trasandu-le miop buze, si ochi, si acele riduri fine de pe frunte. Si ma mai zgariau uneori pe tample, asa, putin, doar cat sa le simti, sa stiu ca sunt acolo si vor atentie. Si cand nu stiam ce sa fac cu mainile, lor le rugam adapost de orice cuprindea fobia mea in acea saptamana. Dar multe alte lucruri s-au tocit o data cu manecile hanoracului negru.

Vedeam numai carbune in fata ochilor si-mi purtam teribilismul ca un stindard si dezechilibrul in buzunar, unde-l lasam sa se zbata. Ce amalgam; de ameteala, muzica, mese murdare patate de vin si conversatii pueril filozofice, copiii boemi si idolii lor de bumbac cu gauri.
Ce curaj aveai fetito! Sa fugi peste mese cand te suparau, sa te zbengui intre cioburi pe ciment, sa te arunci in necunoscut cu ochii rosii si afumati; sa faci echilibristica pe o coarda de chitara clasica, in secret numai a ta.... si a doua zi sa o iei de la capat.
Arunca-ti bocancii negri, grei si tricoul cu Nirvana si fugi....ca pierzi metroul.

bucati, bucatele

Am visat. Trebuia sa fug iar corpul nu ma asculta. Mintea era un val care se rasturna salbatic peste malul pasnic, iar picioarele ramaneau atat de in urma incat nu le mai simteam ca ale mele. Parca ma priveam intr-o reluare data cu incetinitorul. Stiu ca nu-s unica in taraganeala mea. Dar eu o aleg involuntar, din lipsa de judecata si plictiseala. Adrenalina prin vene e ceva nou pentru corpul asta si-l paralizeaza. Si atunci fug si fug si nimic nu ma mai asculta. Nu mai am maini ale mele, degete, buze prin care sa strig. Si-au castigat viata lor si-si proclama statutul independent. Si-mi ramane decat sa-mi cumpar bilet la mascarada asta si sa ma privesc cum sunt impartita in tari si regate.