Aveam o cana frumos colorata. O tineam frumos, in dulap, printre toate celelalte cani si farfurioare. Statea cuminte, nu se plangea niciodata ca e prea inghesuit spatiul, sau ca ar vrea o farfurioara care sa i se potriveasca. Trebuie sa recunosc ca nu se potriveau deloc: farfurioara cerea mereu sa i se dea atentie si se supara tare cand nu era bagata in seama. Canuta suporta totul cu stoicism. Dar uite ca intr-o zi s-a intamplat ceva ce avea sa-i dea viata de canuta peste cap, sau, mai bine zis, peste toarta. Era o dimineata friguroasa si ma gandeam ca i-ar prinde bine niste cafea sa o incalzeasca si sa o trezeasca din amorteala noptii. Somnoroasa, am deschis dulapul si m-am intins dupa cana pe care o stiam la locul obisnuit, intre ceainicul verde si cutia de zahar. Impiedicata cum sunt, am rasturnat cutia, care, nefiind o cutie prea echilibrata de felul ei, a cazut peste saraca cana. Cana, luata prin surprindere, a alunecat spre marginea dulapului si am vazut...vai...cum se indreapta vertiginos spre podea. Ce momente de spaima pentru ea! Am prins-o la timp spre a evita dezastrul dar, frumoasa imagine cu pisicuta a iesit cam sifonata din accident. Dupa aceasta intamplare m-am hotarat: canuta mea merita toata atentia si nu poate sa-si petreaca viata intre un ceainic restras din activitate si zaharul care oricum nu-i foarte prietenos. Asa ca am agatat-o cu toarta in cui, de data asta intre toaster si tablouasul cu flori de camp. De acolo ma priveste cum pregatesc micul dejun, cum plec inspre servici, si cum ma intorc inapoi la ea, pentru ceaiul de seara. Apoi, adormim amandoua uitandu-ne la filme vechi, zicandu-ne 'Noapte buna!' printre gene.
picture
